CONSILIUL LEGISLATIV
Aviz nr. 315 / 2013
Dosar nr. 364 / 2013
AVIZ
referitor la proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea și repararea prejudiciului asupra mediului
Analizând proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea și repararea prejudiciului asupra mediului, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.61 din 22.04.2013,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(1) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,
Avizează favorabil proiectul de lege, cu recomandarea ca, la pct.1 al articolului unic, pentru corectitudinea normei de trimitere, finalul textului propus pentru art.2 pct.13 lit.a) să aibă următoarea formulare: potrivit prevederilor art.28 alin.(2), (6) (8) și (9) și art.38 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.49/2011, cu modificările ulterioare.
Referitor la caracterul proiectului de lege, semnalăm că acesta nu cuprinde norme de natura legii organice, deși legea de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.68/2007, respectiv Legea nr.19/2008 a fost adoptată în regim de lege organică.
Având în vedere Deciziile Curții Constituționale nr.548/2008 și nr.786/2009, prin conținutul său normativ, proiectul de lege se înscrie în categoria legilor ordinare, iar în aplicarea prevederilor art.75 alin.(1) din Constituția României, republicată, prima Cameră sesizată este Senatul.
PREȘEDINTE
dr. Dragoș ILIESCU
București
Nr.315/23.04.2013